manon.ro

Se povesteste ca la începuturi n-ar fi fost nici oul, nici gaina ci pestele. Tot asa pot sa continui si sa zic (nu fara urma de mirare)... nici numerele nu erau inventate când omul facea lejer operatii gen: adunare, scadere si lucrul cu multimi sau matrici. Pentru a întelege acest fapt trebuie sa ne pironim privirea asupra omului primitiv, studiindu-l cu atentie. Era aproape fortat sa faca asocieri, improvizatii, pentru a sti câte oi sau vite are sau câti lupi l-au încoltit în padure sau câte prune are în straista si daca acopera toate gurile de-acasa.

Avându-se pe sine cu el permanent :D, îi era cel mai la îndemâna sa foloseasca degetele de la mâini, de la picioare, pentru micile evidente… alteori folosea pietricele sau, de ce nu, scrijelea scoarta copacului cu linii verticale / orizontale etc. Tot e bine ca nu a luat ca sistem de referinta podoaba capilara :D. (asta arata limitarea noastra... de-aia am inventat calculatoarele LOL) Nu ducea lipsa de inventivitate. Deci aparitia numerelor a fost mai degraba un moft pentru care sute, chiar mii de ani, si-au tocit creierele marii învatati ai vremii în gasirea unei logici astfel încât sa acopere utilitatea. Fiecare mare civilizatie îsi inventase sistemul sau de socotire. Desigur ca acest lucru a dus la scriere – în baza 5, baza 10, chiar în baza 20, 60 sau în sistemul binar. Nu o sa insist pe varietatea acestora ci ma voi opri la forma numerelor. Asta ma preocupa în mod special.

Numerele sunt în fapt simboluri abstracte. Orice designer cred, priveste numerele si literele alfabetului diferit de un om de stiinta sau litere. Nu vi se pare interesant ca noi folosim cifrele arabe si nu cele romane?!!… desi stim foarte bine ca grecii si romanii erau cei care-si cladisera matematica pe legatura strânsa între forma si reprezentare. La ei numerele erau forme: I, II, II, IV etc… si totusi, batalia finala a fost câstigata de numerele arabe, care nu par (la prima vedere) atât de intuitive.

E o aparenta înselatoare. Motivul îl reprezinta doar trecerea timpului si tehnologia… care nu a facut altceva decât sa rotunjeasca, sa ajusteze putin forma originala de la care s-a plecat. Omul primitiv nu era picat de pe luna… si chiar daca era, prin excelenta avea o natura rationala. Orice inventie a sa era intuitiva si utila. Oamenii primitivi erau designeri "by nature"… cei din perioada de glorie renascentista, baroca etc. erau artisti întoxicati de fantezie si înflorituri (mai ales ultimii) ... adica totul era gândit dintr-un punct de vedere complet diferit. Utilitatea si functionalitatea fusesera acoperite de cei din antichitate asa ca aportul lor, punctul lor de vedere se îndrepta în alta directie. Se urmarea mai de graba, taierea respiratiei prin abundenta... adica o expresie direct proportionala cu luxul.

Dar ne întoarcem, pentru ca vreau sa privim numerele arabe prin ochii si modul de gândire a omului din trecut. Logica lor – se refera la numarul de unghiuri din cifra. Absolut simplu si ingenios. Au desenat linia cea mai directa care sa corespunda cantitatii minimale (simbolizata prin unghiuri). Nu aveau nevoie de mai mult. Totul se putea apoi construi pe acest schelet.

Remarcati frumusetea lui zero - ROTUNDUL închis - singura forma lipsita de unghiuri.

Urmatorul desen din seria "Dictionarului M" se refera la:

"

OAIA NEAGRA - tinta.

Scheletul nu-i decât continutul unei radiografii. Singurul peren.

Ati trait vreodata senzatia de a revedea cu ochii de acum, ceva ce a însemnat foarte mult, demult? Ma refer la acel pod peste timp, al "transformarii" personale.
Voi vorbi despre 1001 de Nopti.

Tocmai ce a aparut al 4-lea volum în traducerea lui Haralambie Gramescu. Va spun eu, numele acesta nu trebuie uitat! ... dar vorbim putin, si de el, mai încolo.

Si-acum o sa fac o mica incursiune în timp. 
Undeva pe la vreo 6-10 ani, priveam cu încântare un volum grosut, cusut la cotor, cu ilustratii pe hârtie foarte lucioasa din 1001 de Nopti. Maica-mea obisnuia sa-mi citeasca câte un început de poveste, neterminând vreodat' ceva, astfel ca povestile Seherezadei se continuau în mintea mea contemplând la infinit imaginile însotitoare. Ceea ce nu îmi spusese nimeni: cartea din mâna mea era o versiune concentrata, repovestita de Eusebiu Camilar, în timp ce opera reala se întinde în vreo 15 volume - cu siguranta acest gabarit de scriere acoperea cu adevarat 3 ani de nopti albe. Cum eu am reactionat de când ma stiu la imagini, mi-au placut atât de mult încât am cautat cartea copilariei în biblioteca de la parinti acum un an. N-am gasit-o. Am cautat pe internet acum vreo 2 luni... editia din 1968 care ma interesa --> stoc 0 peste tot. Zilele trecute însa... mi-a surâs norocul. Am gasit-o... Am comandat-o... A venit... Ma topeam de curiozitate...

Cum am primit pachetul, am sfâsiat pur si simplu, ambalajul de nerabdare. Am dat peste cap foile îngalbenite cautând frenetic paginile cu desene. Când cartea s-a poticnit in fata unui astfel de desen... am ramas muta privind dincolo de ea... cautând în capsorul meu corespondentul :D. Desenele aproape naive, în culori tari si contraste puternice, nu respectau nici o regula de paginare, nu foloseau nici macar perspectiva. Oamenii erau desenati stând unul în cap la altul, liniile clare bine conturate, lipsa de finete sau atmosfera speciala. Ma întrebam foarte serios daca era cartea care o avusesem. Orice dubiu a fost alungat când am dat peste ilustratia cu o cadâna si perdeaua. Da, era un desen ce înca îl aveam viu în minte.

Am facut acel exercitiu de reîntoarcere în timp si am înteles cum mintea mea de copil, pricepea ca o normalitate oamenii sa fie la fel de înalti chiar daca unul e aici si celalalt la un kilometru departare... n-avea nici o importanta absenta umbrelor de asezare sau a detaliilor pentru figurile umane. Ambianta simpla, cu paternuri nedeformate era pe întelesul meu. Imaginile contineau un schelet al lumii arabe. Ce trebuia sa retin mai mult decât, shalvarii largi, voalurile, si papucii cu vârfurile întoarse zâmbind stapânilor? Si-acum ca am povestit despre minunatele desene - hai sa vizionam din ele. Autorul lor este Angi-Petrescu Tipatescu.

Cum gasesc acum aceste desene?!?!:D. Hmm departe de a avea o valoare artistica deosebita (ba din contra as putea spune), vad în clar îngradirile impuse de posibilitatile tehnice (la tipar) ale timpului... si-apoi... vorbim despre basme - adica destinate copiilor*. Pe mine m-au încântat naivitatea acestor desene (deci scopul fusese atins)... liniile, contururile clare, paternurile sunt in continuare in preferintele personale, fiind evident înafara modei si a timpului.

Cât priveste scrierea... oh my... aici am avut o surpriza incredibila legata de traducerea lui Haralambie Gramescu. Carte mai cu dichis tradusa n-am citit, cred, de la Shakespeare încoace. Poeziile... perfect îmbucate în rima... dincolo de versuri, nu exista fraza în care sa nu întâlnesc finete de limbaj românesc. Si totusi nimic fortat, totul de o naturalete si o inteligenta scriitoriceasca grozava. (fie vorba între noi, am cam stat cu dictionarul lânga mine, zâmbind la unele arhaisme acoperite de vreme)

Mi s-a izvodit, o norocitule cititor :D... necesitatea unei mostre auditive...  ce sa ne racim penelul de pomana.

*?!... în cazul acestei carti dati-mi voie ma abtin, am gasit pasaje de o senzualitate, sexualitate interesanta :D.

Azi ne vom ocupa de hairstyle, dezvoltând mini filozofii de fir a par. De la început trebuie sa specific; nu-mi doresc sa despic firul în patru. N-am probleme cu grosimea lui :D.

dar, recunosc…
mi-ar placea într-o buna dimineata, când ma trezesc, sa am parul ca iarba crescuta în smocuri dese, cu câteva fire excentric razlete, precum niste antene flexibile... pe care sa se aseze libelulele.

arareori…
în zile ploioase, stând ghemuita sub lumina gri-difuza a norilor, mi-ar placea ca toti stropii de ploaie sa se prelinga în fire lungi, apoase, lucios sticloase. Când îl atingi, mii de cercuri concentrice sa sparga întreaga reflexie a lumii.

în momentele de deruta...
se cere par de piatra stâncoasa, lung si greu, crestat în crevase, sa ma tintuiasca locului ca si coloanele de casa :D

alteori pe sunete (a)dormitor cântate...
câtiva mesteri în ale tzeserii, i-as angaja sa-mi împleteasca suvite din fire de paianjen îndesite în cosite interminabil de lungi... fir tors, din care sa-mi croiesc patul, pernele, sertarele cartilor... într-un univers superb paros :D

iar pentru momentele de petrecere...
l-as înfasura pe coaja de nuca, când i-as da drumul sa-mi fie usor si aerat ca si puful de gâsca.
-----------------
Si-acum revenind pe pamânt, ne vom clati privirile cu un maestru, Lasse Pedersen, în arta hairstyling-ului...