manon.ro

Teza antitezei bazata pe sinteze.
---------------------------------------------------------------
Uneori nu e nici o diferenta între mine si mercurul scapat de sus pe o suprafata întinsa si neteda. Unde-i jgheabul ala? LOL
---------------------------------------------------------------
Plastelina sunt eu. Ma distreaza cum ma modeleaza altii :)

[avis d-lui Mezei (instructorul meu) care îsi doreste Foarte Mult sa ma vada cu carnet de conducere... deja sunt 2 persoane care vor sa ma vada soferita si fac orice pentru acest lucru. Vin, ma duc, ma aduc sa nu pierd orele, ma suna sa nu fentez etc :D. Cum nu înteleg de ce altii isi doresc ca eu sa am carnet de conducere... râd de fiecare data si zic, okay daca chiar vreti voi, hai fie. Pentru mine n-as face-o oricum. Au totusi, amândoi un mare noroc. Teoria e logica si îmi face placere sa fiu prezenta la ore.]

La ora 8:30 eram in fata calculatorului si scriam.
Sa vedem cam cum arata ce scriam:
--------------------------------------------------------------------------

Azi m-am trezit sub forma de elefant Jeleu
cu aroma de prins zâmbete-n antreu.
Când fac un pas… tremur ca piftia ne_atinsa
pân’ ma dumiresc ca nu-s stabil prinsa.
Fiind cam roz, nu-ncapea nici o-ndoiala,
eram eu,
azi, fetita 'elefanta de zâmbala'.

Copiii dulci la ciuf si acri la naduf
N-aveau cum sa scape privelistii mele
de moale si de zahar
Caci prea vibram ca diapazonul gol
Precum draguta dansatoare la bara dinspre hol

Nefiind nici virgule, nici semene de exclamare
sa-mpiedice, cumva, navala de-ajutoare
Mânutele lor mici atinsera pasta moale
Si se lipira toti... ca mustele pe sfoara.

Acum eram compot cu masa ochi si gura casca
în traslucida forma roz, facuta ca sa creasca.
Cu degetele rasfirate, micute si-ascutite
deformau elastica mea forma ca mii de ace, dantzuite.

Si astfel ma trezii ca dintr-o doara,
Ca-s elefant zâmbala cu tepii înafara.

Elefant aricit!? De ce nu?!?! Ar putea fi mult mai fericit. :D.

BTW... toti elefantii din visele copilariei mele erau moi la pipait si sfiosi la privit. Si când ma gândesc ca-mi doream când eram de o schioapa, sa devin scriitor de povesti pentru copii. Era de ne-nteles pentru mine, de ce oamenii mari nu mai scriau pentru copii...

Unele zile stau sub însemnul unor evenimente atipice. Nu neaparat mare lucru, doar iesiri din cotidian, si-atunci fur putin din timp sa scriu doua vorbe. Stiu ce placut este sa citesti lucruri de moment uitate în aste "maldare de importanta zilnica". [Tot ce se misca zilnic face parte dintr-un mecanism sofisticat cu bataie ritmica, uniforma, invariabila...].

De exemplu, azi, am cules 3 plase de mere dintr-un mar integrat într-un peisaj cu vita de vie, aflat taman la noi în curte. S-a catarat bezmetica de vita de vie, încolacindu-se pe crengile marului, mai sa-l sufoce. Pe deasupra, cum a dat toamna peste, vita de vie s-a ruginit bine, iar merele apar printre frunze ca niste globuri de iarna galben verzui. Strugurii si merele sunt atâta de dulci si de aromate ca nu le poti rezista. Se pare ca au facut casa buna împreuna, chiar le-a priit asocierea.
M-am urcat în mar. Cei 3 pisoi de la intrare (sunt din generatia tânara), curiosi din fire, se catarasera si ei sa participe la procesiunea culesului. Nu cred ca au înteles ceva. Cred ca pentru ei, oameni atârnând în pom sunt o imagine rara, nici nu o sa mai vada probabil în astfel de postura curând :). Stând cu capul printre crengile marului, adulmecam mirosul. Ma dobora parfumul amestecat... merele miroseau asa mai strugurit' cumva. Sa nu mai vorbesc... cum scrâsnesc prin crapare atunci când musti zdravan din ele :). O nebunie!

Daca le privesti, nu dai doi bani la cum arata. Merele sunt mici, mai toate cu o perforatie naturala de gaura de vierme iar strugurii batuti bine si "negri" cu start albicios sub forma de puf. Nici pomul nu e prea rasarit (se poate vedea mai jos)... doar rodul este esenta.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Sub semnul zilei de azi, a mai fost ceva ce nu ar trebui plasat la nivelul unui subsol de articol... dimineata când am deschis ochii, pe Antena 2 era Lavinia Tatomir. Am ascultat-o cu atentie pâna la iesirea din casa... din pacate abia atunci mi-a venit idea sa o înregistrez. Acum seara am reluat de unde ramasesem. Of, of cât îmi mai plac mie povestile adevarate cu oameni "frumosi"(si când zic frumosi nu ma refer la aspect). Adrian Pintea era prieten foarte bun cu Oana Pellea si Nicu Constantin. Ascultând-o pe Lavinia cu atentie, mi-am dat seama ca semanau la gândire. De fapt, iubeau aceleasi lucruri, erau legati de aceleasi valori. Poate, ceva ce nu stiam... Adrian Pintea se visa, si-a dorit, a facut tot posibilul sa devina cavaler. Se simtea legat de trecut într-un mod inexplicabil. Simtea ca a trait în Scotia de ex., iubea caii enorm... si câte si mai câte. O sa-mi fac timp sa revad interviul.

Ar fi trebuit sa continui episoadele mele scurte pe marginea Egiptului. Nu am dispozitia necesara, dar cum nu-i nici o graba... o voi face atunci când timpul îmi va surâde. Oricum, am o stare incerta de asteptare nedefinita. Parca as sta într-un hol privind fix, o usa invizibila sa se deschida. Desigur ca e doar un sentiment straniu... chiar daca acea usa s-ar deschide invazia de lumina m-ar tintui locului fara putinta de înaintare.

In camera mea se asternuse pacea înserarii... când, peste clickaitul tastelor mele a patruns sunetul de la acest site gasit la... hmm no problem. Mi-a placut idea proiectului acestui fotograf si am tinut sa-l mentionez. Nedistorsionarea realitatii, naturaleatea, simplitatea, spontaneitatea sunt câteva din ideile pe care le caut la fotografii. Sunt calitati tot mai greu de gasit atunci când vorbim de oameni, în timp ce, curios, pe acest site le-am gasit din plin. (el trateaza exclusiv corpul feminin... putea fi masculin... nu conteaza. punctul de vedere ma intereseaza)

Ne place toamna sa privim frunzele ruginite, moarte, cu mare încântare, ele fiind rezultatul unui ciclu al naturii, dar nu avem taria sa privim trecerea noastra ca pe un fapt de o egala frumusete. Da, este adevarat este o mare diferenta, ne permitem sa privim frunzele murind de zeci de ori de-a lungul vietii si ne bucuram de fiecare data, în timp ce noi avem parte de o singura trecere. Probabil acest caracter de unicitate ne înspaimânta. Personal, cred ca înca nu am atins toamna umana... poate e si o caracteristica specifica fiecaruia in parte... când va sa vina mi-as dori sa o primesc firesc...

... cu siguranta ca toamna umana exista, si cineva, deasupra noastra, se bucura de sute, miliarde, j-de-miliarde de treceri pamântesti asa precum ne bucuram si noi toamna... de frunzele moarte. În univers lucrurile se desfasoara sub astfel de spirale infinite. :)

Cei care considera "nudismul" nuditatii [nealterate] subiect tabu, sa nu viziteze linkul.